“O altă abordare a lui Cioran” (Luiza Caraivan)

LaPunkt.ro

Volumul editat de Aurélien Demars și Mihaela-Gențiana Stănișor reunește lucrările celui de-al XX-lea colocviu internațional având drept temă centrală opera și viața lui Emil Cioran, organizat la Sibiu și Rășinari între 7 și 9 mai 2015. Cele două părți ale acestui volum sunt intitulate „Moartea”[2] și „Locuri de retragere”, iar articolele sunt axate fie pe tema morții, fie pe tema percepției lui Cioran în spațiul internațional.

Textele pe care le parcurgem sunt scrise de Michael Finkenthal, Mihaela-Gențiana Stănișor, Constantin Zaharia, Pierre Garrigues, Gabriel Popescu, Caroline Laurent, Dumitra Baron, Lauralie Chatelet, Rodica Brad, Pierre Jamet, Mircea Lăzărescu, Vasile Chira, Paolo Vanini, Aurélien Demars, Rodrigo Menezes, Antonio di Gennaro și ne poartă prin întreaga operă a lui Cioran, poposind asupra unor detalii surprinzătoare, care transformă lectura acestui volum de lucrări în limba franceză într-o căutare a ineditului.

Michael Finkenthal abordează nihilismul lui Cioran în articolul „Cioran între Vedanta și nihilism”, subliniind faptul că filosoful a provocat moartea pe tot parcursul vieții sale. Legăturile pe care profesorul Finkenthal le observă între scrierile cioraniene și învățăturile budiste și hinduiste sunt binecunoscute, însă perspectiva pe care acesta o oferă este nouă. Articolul se încheie cu o întrebare care lasă loc explorării continue a nihilismului cioranian: „[…] ce sens ar fi acordat Cioran nihilismului salutar, prin care el ar fi putut să iasă din labirint?” (20).

Mihaela-Gențiana Stănișor începe articolul „Moartea eu-lui și resurecția cuvântului” prin observația că ideea morții hrănește scriitura cioraniană, o compune și o descompune, animând atât gândirea filosofului cât și simțurile acestuia. Doamna Stănișor propune o analiză a unei forme absolute a exilului, care l-a fascinat fără încetare pe Cioran: exilul metafizic, în non-ființă. Astfel, reîntâlnim modelul existențial al ființei concepute negativ: moarte, nimic, neant și moartea percepută ca un alter ego. O surpriză plăcută în acest articol este propunerea unui citat din Maurice Blanchot care vorbește despre Mallarmé, autoarea recuperând din biografia lui Cioran un episod mai puțin cunoscut, când acesta traducea poeziile artistului francez. Concluzia fermă a acestui studiu are în centru cuvintele cheie pe care le-am menționat: moartea nu este un „punct final al vieții, ci o parte integrantă a acesteia; doar cel care are conștiința morții poate trăi cu intensitate. Trăind, el învață să moară” (33).

Propunerea făcută de  Constantin Zaharia este un studiu al legăturilor lui Cioran cu „Inexprimabilul, moartea, imortalitatea”. Autorul acestui articol pornește de la premiza că se poate să ne fi înșelat în a-l considera  pe Cioran disperat, melancolic, devastat de tristețe, căci există momente, rare, desigur, în care filosoful se lasă „sedus de ceea ce chiar el numește iluzia fericirii (35). Domnul Zaharia ne prezintă aceste momente rare, care sunt, de fapt, un preludiu la explorarea conceptelor prezentate în titlul articolului. Autorul remarcă faptul că „tăcerea și explozia, aceste două extreme care ating esențialul, nu se explică niciodată prin ele însele. Iar cuvântul care afirmă importanța lor nu face nici el lumină în acest caz” (41). Prin astfel de raționamente, autorul își încheie studiul notând că moartea nu este ridicolă, ci Creația devine o caricatură, dacă omul nu a primit darul imortalității (45).

Pierre Garrigues oferă o nouă perspectivă asupra morții în articolul „Moartea și perifrazele sale. «Ce să faci? Asta e…»”, sugerând că doar anecdotele și perifrazele pot exprima inexprimabilul… [+]