Cioran şi tradiţia pesimismului: Joshua Foa Dienstag în dialog cu Ciprian Vălcan

Cultura literară, nr. 498 din 18-decembrie-2014

Joshua Foa Dienstag este profesor de Political Science and Law la University of California, Los Angeles.  A publicat volumul Pessimism: Philosophy, Ethic, Spirit, precum şi alte cărţi si articole despre istoria filosofiei politice, film şi postmodernism.  În prezent este  fellow la Center for Advanced Study in the Behavioral Sciences la Stanford University.

Ciprian Vălcan: Cum aţi descoperit opera lui Cioran ?

Joshua Foa Dienstag: Cunoşteam vag câte ceva din opera lui Cioran încă de acum câţiva ani, înainte să încep să o aprofundez în mod serios. Majoritatea cărţilor sale scrise în limba franceză au fost publicate şi în limba engleză şi îmi aduc aminte în special de momentul în care a apărut Lacrimi şi sfinţi (în 1995): a atras numeroase recenzii şi, pentru puţin timp, Cioran s-a bucurat de ceva atenţie şi în Statele Unite. Până în acel moment, avusesem intenţia de a scrie despre pesimism, dar nu făcusem prea multe în legătură cu acest subiect. Cred că am cumpărat cartea şi poate că am răsfoit-o, iar apoi am lăsat-o pe un raft. Mai târziu, când am început cercetarea pentru cartea care în cele din urmă s-a numit Pesimism: Filosofie, Etică, Spirit (Princeton University Press, 2005), am început să văd că numele lui Cioran este menţionat în diverse locuri şi m-am convins că trebuie să mă familiarizez cu opera lui. Am început cu predatul şi am discutat   Despre neajunsul de a te fi născut într-un seminar, iar până la sfârşitul semestrului am ştiut atât că voiam, cât şi că trebuia să îi acord mai multă atenţie lui Cioran. Mi-a fost foarte clar că  el făcea parte dintr-o tradiţie pesimistă mai mare, aşa încât am vrut să atrag atenţia asupra unuia dintre cei mai  importanţi reprezentanţi din secolul XX.

C.V.: Cum interpretaţi opera lui Cioran ?

J.F.D.: Pentru mine, primul pas înspre înţelegerea perspectivei lui Cioran este să înţeleg tradiţia din care el face parte. Stilul său aforistic nu se pretează la multe citări, aşa încât cred că unii cititori care cunosc mai puţin această tradiţie ar putea crede că Cioran este în întregime sui generis.  Însă pentru cineva care cunoaşte tradiţia pesimismului (care, pentru mine, începe cu Rousseau şi îi include pe Leopardi, Schopenhauer, Nietzsche şi Unamuno, printre alţii), nu este ca şi cum Cioran şi-ar ascunde influenţele. Multe dintre subiectele care îl preocupă pe Cioran în mod special – conştiinţa timpului, suicidul, plictiseala, decăderea – sunt subiecte pe care o parte a filosofiei moderne le ia în serios de mult timp. Şi, bineînţeles,  Cioran a fost extrem de bine educat în spiritul acestei tradiţii, în România… [+]