Despre receptarea lui Cioran în Brazilia: Paulo Jonas de Lima Piva în dialog cu Fernando Klabin

Lapunkt.ro, 2 martie 2017

Fernando Klabin: Cum ati ajuns la gândirea lui Cioran, ce v-a atras atentia cel mai mult la acest gânditor?

Paulo Jonas de Lima Piva: Primul meu contact cu gândirea lui Cioran a fost, de fapt, o poticnire, o descoperire, o întâmplare. S-a produs prin celebra ediție a suplimentului “Mais!” din ziarul Folha de S. Paulo. În afară de mine, cred că mulți cititori ai lui Cioran l-au cunoscut astfel. Era o duminică din februarie 1995. Câteva luni mai târziu, Cioran a murit. Iar această întâlnire fusese foarte potrivită. Atunci, mă simțeam deranjat de soluțiile propuse de Nietzsche, Camus și Sartre pentru chestiunea nihilismului. Ei nu reușeau să fie convingători cu vorbăria aceea despre dincolo de om, umanism și angajament revoluționar. Mai degrabă mă seducea conștiința lui Antoine Roquentin, protagonistul din Greața lui Sartre. Dar acesta era un biet personaj, încarnare a unui Sartre care n-a existat niciodată, dar care s-a renegat pe sine prin intermediul marxismului. Tocmai în momentul acela apăruse suplimentul “Mais!”, oferindu-mi pasaje din Silogismele amărăciunii și din alte lucrari ale lui Cioran. Nu există soluție pentru nihilism! Așa simteam și așa gândeam, doar că nu găseam niciun ecou al acestei intuiţii în opera vreunui mare gânditor. Iar Cioran venise să spună – firește, într-un mod mult mai frumos – exact ceea ce gândeam eu. “Tipul ăsta e pentru mine”, mi-am spus în mine însumi. Iar, ziua următoare, o fericită surpriză: Tratat de descompunere și Silogismele amărăciunii erau de vânzare. La preț de nimic, pe o tarabă de cărți la Universitatea din São Paulo. N-am scăpat ocazia. Mi-am cumpărat cele două cărți și am ieșit de acolo practic devorându-le. În clipa aceea, i-am lăsat de o parte pe Nietzsche, Camus, Sartre și Roquentin însuși …

Gândirea lui Cioran gaseste un teren fertil în Brazilia? Care dintre aspectele ei sunt cele mai discutate?

Din punctul de vedere al filosofiei universitare, cu excepția unor șarlatani care apar ici și colo, există câțiva cercetători serioși precum José Thomaz Brum, Flamarion Ramos, Rodrigo Inácio Menezes și dumneavoastră, fiecare la modul său, care muncesc cu rigoare și creativitate analizînd opera lui Cioran. Interesul pentru studierea operei lui crește în rândul studenților de Filosofie, fie la nivelul de inițiere științifică, fie la masterat. Ceea ce mă deranjează este faptul că sunt unii habotnici care încearcă să-l instrumentalizeze pe Cioran înspre religie. Cioran ar muri de râs în faţa unei asemenea întreprinderi…

L-am putea considera pe Cioran un Pyrrhon al secolului 20?

Deși, în opinia mea, scepticismul pe care îl are Cioran în vedere este cel al lui Pyrrhon și nu acela al adepţilor lui Sextus Empiricus și al academicilor atunci când se referă la sceptici, tind să-l înțeleg pe Cioran, din ce în ce mai mult, drept un sofist. Dar sofist nu în sensul acela stupid născocit de Socrate, Platon, Aristotel și de întreaga narativă dominantă din istoria filosofiei, ca și cum ar fi vorba de un palavragiu ordinar, un șmecher pus să câștige cu orice preț disputele teoretice. Ci sofist în sensul care i-a fost acordat de Michel Onfray și de alții acestui curent. Adică, un filosof, un filosof lucid, relativist, care a realizat faptul că filosofia este, înainte de toate, un discurs, o împletitură de cuvinte și semnificații, așadar, o simfonie de viduri.

Sunt unele persoane din mediul academic care nu-l iau pe Cioran în serios. Cioran însuși nu se considera, în mod deschis, un filosof. Considerați că discuțiile despre opera lui în mediul academic sunt binevenite şi necesare?

Nici Cioran nu prea lua în serios tratamentul dat filosofiei de către universitate. În opinia mea, pentru Cioran filosofia era mai degrabă un mod de viață, o viață filosofică, o înțelepciune de viață, așa cum cinicii și scepticii în maniera lui Pyrrhon au înțeles-o și au trăit-o. E de ajuns să amintim faptul că Cioran s-a dus în Franța cu o bursă de studii și, în loc să se închidă în biblioteci pentru a-și scrie teza, și-a cumpărat o bicicletă pentru a cutreiera țara. Între cărți și viață, Cioran, atunci, pe cât de pesimist putea să fie, a ales viața. Și, referitor la prezența gândirii lui Cioran în viața universitară: da, o socotesc importantă. Reflecții lucide sunt mereu binevenite acolo unde există o mare tendință către dogmatism și alienare.

Cioran a fost considerat cel mai mare stilist al limbii franceze din secolul al XX-lea, desi româna fusese limba sa maternă și idiomul primelor sale lucrări. Se poate vorbi despre Cioran fără să vorbim despre exilul lui?

Gândirea lui Cioran mi se pare a fi foarte biografică și idiosincratică. În acest sens, nu numai exilul, ci și simpatia lui pentru fascismul românesc (o idioțenie din tinerețe, mai târziu admisă chiar de el însuși) și copilăria lui, pe care el o portretizează întotdeauna drept un paradis, l-au influențat într-o manieră determinantă. Și spun aici “idiosincratic” în sensul pozitiv.  Filosofia lui este o mărturisire a unor stări psihofiziologice ale conștiinței, a unor relatări de impresii, entuziasme și frustrări. E de ajuns să amintim importanța pe care el i-o acordă insomniei, o dramă destul de personală, în elaborarea ideilor sale.

În opinia dumneavoastră, cum se raporteză Cioran la Dumnezeu? Este un ateu sau un provocator?

Da, Cioran este un provocator, există reflecții atee în opera sa, dar sunt și reflecții care sfidează ateismul însuși. De altfel, Cioran gândește împotriva lui însuşi, desfășurând experimente reflexive. Așadar, Cioran nu este un ateu stricto sensu ca Jean Meslier, Holbach, Dawkins sau Michel Onfray. Dar nici nu este un sceptic, și cu atât mai puțin un mistic sau un cinic, poate nici măcar un sofist, așa cum tind să-l interpretez. Cioran este Cioran. Aceasta este, poate, singura caracterizare care i se cuvine. În ceea ce privește, în mod specific, chestiunea lui Dumnezeu, el mi se pare a fi mai degrabă un agnostic, cineva care privește metafizica ca un joc de cuvinte amăgitoare, fără vreun substrat obiectiv, îndemnat de un sentiment megalomaniac și zadarnic către absolut. Iar ateismul este și el metafizică.

În ce fel studiul gândirii lui Cioran poate fi benefic în Brazilia?

Cred că manieră cea mai bună nu este prin proliferarea mai multor exegeze despre gândirea sa. Socotesc că cea mai mare contribuție din partea specialiștilor lui brazilieni este să continue munca pe care José Thomaz Brum și dumneavoastră o realizați, adică aceea de a traduce în modul cel mai riguros și respectuos cu putință lucrările lui Cioran care, pentru publicul brazilian, încă rămân în franceză și în română. Mult a fost deja tradus, dar e puțin față de ceea ce a scris el. Cioran n-are nevoie de intermediari. Cu totul altfel decât Heidegger, Hegel și toții filosofii care iubesc jargoanele obscure și, așadar, care au nevoie de specialiști pentru a fi înțeleși, Cioran poate fi citit direct de la sursă.

Traducere din limba portugheză braziliană de Ferdinand Brotstadt

PROFIL: Paulo Jonas de Lima Piva, 45 ani, este doctor în Filosofie al Universității din São Paulo, profesor de Filosofie la Universitatea Federală ABC și a semnat următoarele lucrări:O ateu virtuoso: materialismo e moral em Diderot (Discurso Editorial, 1999) [Ateistul virtuos: materialism și morală la Diderot],Ateísmo e revolta: os manuscritos do padre Jean Meslier (Alameda Editorial, 2006) [Ateism și revoltă: manuscrisele preotului Jean Meslier], , precum și mai multe articole de promovare a gândirii lui Emil Cioran.