“Cioran ├«nainte de Cioran” (Cornel Moraru)

Studia Universitatis Petru Maior. Philologia, 5, p. 5, Universitatea Petru Maior, Târgu Mureș, 2006.

ABSTRACT:┬áCioran cannot be deeply understood if we avoid the texts and books he published in his early years. Before being considered by Saint-John Perse the greatest French novelist since Paul Valery, Cioran had established himself as writer and thinker in his maternal language. It is beyond any doubt that CioranÔÇÖs greatest chance was called the French language and culture. Without this conversion of identity he would have remained almost unknown, and his texts, although rarified in language throughout his last Romanian editions, would have never reached the suggestion force and substantiality of that ecriture his most famous commentators talk about.

Scrierile rom├óne┼čti, de la eseul Pe culmile disper─ârii la ├Ändreptar p─âtima┼č, constituie un capitol distinct al operei lui Cioran, chiar dac─â edi┼úia de la Gallimard le cuprinde ┼či pe acestea, ├«ncerc├ónd s─â ofere, pentru prima dat─â, o imagine unitar─â a ├«ntregii crea┼úii filosofice publicate de-a lungul anilor.1) Unii comentatori au scris despre Cioran f─âr─â s─â cunoasc─â textele rom├óne┼čti. Susan Sontag nici m─âcar nu┬á b─ânuia existen┼úa acestora. Al┼úii aflaser─â ÔÇô┬á vag – de ele, dar nu le-au putut folosi, nefiind ├«nc─â traduse, sau neintuind pur ┼či simplu importan┼úa lor.2) Faptul nu i-a ├«mpiedicat ├«ns─â pe to┼úi ace┼čti exege┼úi s─â rosteasc─â adev─âruri esen┼úiale, unele de nedep─â┼čit, ├«n leg─âtur─â cu Cioran.

Cu toate acestea, Cioran nu poate fi ├«n┼úeles ├«n ad├óncime, dac─â facem cu totul abstrac┼úie de textele ┼či c─âr┼úile din tinere┼úe. ├Änainte de a fi considerat cel mai mare prozator de limb─â francez─â de la Paul Val├ęry ├«ncoace, de c─âtre Saint-John Perse, Cioran s-a afirmat┬á ca scriitor ┼či g├ónditor ├«n limba sa matern─â. F─âr─â ├«ndoial─â c─â marea ┼čans─â a lui Cioran s-a numit limba ┼či cultura francez─â. F─âr─â aceast─â conversie de identitate ar fi r─âmas un cvasinecunoscut, iar textele sale, destul de rarefiate ca limbaj ├«n ultimele apari┼úii rom├óne┼čti, n-ar fi atins for┼úa de sugestie ┼či substan┼úialitatea acelei ├ęcriture de care vorbesc comentatorii s─âi cei mai aviza┼úi.

A existat a┼čadar un ÔÇ×Cioran ├«nainte de CioranÔÇŁ, fapt de necontestat. Acest lucru, subliniat mai ales de interpre┼úii rom├óni ai filosofului3), are o semnifica┼úie ├«n sine, dar constituie ┼či un reper important, mai mult dec├ót un simplu termen de compara┼úie, ├«n ├«ncercarea de a oferi o imagine complet─â a g├ónditorului ┼či moralistului.

├Änainte de a tip─âri Pe culmile disper─ârii (1934), Cioran se remarc─â prin numeroase articole publicate ├«n revistele vremii. Tratarea temelor oric├ót de preten┼úioase┬á ÔÇô┬á de metafizic─â sau teologie – ├«n articolul simplu de ziar a fost o preocupare nu numai a lui Cioran, dar ┼či a ├«ntregii genera┼úii din care face parte, dup─â modelul impus de Nae Ionescu. De┼či crea┼úii distincte, opera ┼či activitatea publicistic─â a t├ón─ârului Cioran se intersecteaz─â, o vreme, ┼či se suprapun p├ón─â la indistinc┼úie. Oricum, cele dou─â moduri de┬á manifestare public─â se sus┼úin continuu ┼či coexist─â firesc, f─âr─â a trezi suspiciuni sau complexe. Unele┬á c─âr┼úi par c─â se nasc direct din exerci┼úiul publicistic cel mai frenetic (cum s-a ├«nt├ómplat cu Schimbarea la fa┼ú─â a Rom├óniei). Ulterior, cele dou─â planuri de crea┼úie se vor separa. De fapt, Cioran, din motive obiective, ├«┼či limiteaz─â, treptat, prezen┼úa ├«n paginile revistelor ┼či ziarelor, mai ales dup─â ce pleac─â ├«n Fran┼úa (1937). Primele c─âr┼úi ├«ns─â vor┬á fi┬á marcate┬á puternic de spiritul publicistic at├ót de fervent la to┼úi reprezentan┼úii tinerei genera┼úii. Nu intr─âm ├«n detalii, de┼či o analiz─â atent─â a circula┼úiei temelor ┼či motivelor dintr-o parte ├«n alta ar fi extrem de util─â.4) Vrem s─â subliniem numai un aer de u┼čoar─â improviza┼úie (dac─â nu e pur─â cochet─ârie), al─âturi de fervoarea ┼či spontaneitatea de tip exploziv a nota┼úiilor din paginile primelor c─âr┼úi ale t├ón─ârului Cioran.

O asemenea impresie puternic─â ┼či paradoxal─â produce Pe culmile disper─ârii, cartea debutului, premiat─â la apari┼úie (├«mpreun─â cu Nu de Eugen Ionescu ┼či Mathesis sau bucuriile simple de Constantin Noica). Privind ├«n urm─â, ast─âzi ni se pare c─â e un debut c├ót un destin. La scara timpului de atunci, cartea marcheaz─â ├«ns─â intrarea┬á ├«n scen─â cu impetuozitate a┬á unui t├ón─âr autor cam insolent, dar matur ┼či pe deplin format, de pe acum un maestru al paradoxului ┼či al verbului sclipitor. Temele reflec┼úiei anun┼úate explicit ├«nainte de a glosa pe marginea lor (a fi liric, pasiunea absurdului, eu ┼či lumea, asupra mor┼úii, melancolia, extaz etc.) imprim─â o strucur─â secven┼úial─â textului, ├«nc─â nu at├ót de concentrat aforistic, fa┼ú─â de evolu┼úiile stilistice de mai t├órziu. ├Äntrebarea de ├«nceput, de natur─â ÔÇ×poetologic─âÔÇŁ – cum s-a spus5), vizeaz─â nevoia irepresibil─â de expresie a g├ónditorului postnietzschean. A fi liric ├«nseamn─â a te contopi pentru o clip─â cu ┼úip─âtul existen┼úial, ajung├ónd p├ón─â la┬á ÔÇ×fondul originar al vie┼úiiÔÇŁ. Experien┼úele esen┼úiale: moartea, suferin┼úa, nebunia – toate tr─âite┬á paroxistic, pretind ÔÇ×necontenit expresieÔÇŁ, dep─â┼čire a limitelor eului propriu: ÔÇ×Adev─ârata interiorizare duce la o universalitate, inaccesibil─â acelora care r─âm├ón ├«ntr-o┬á zon─â┬á periferic─âÔÇŁ. Nu e ├«ns─â universalitatea conceptelor, a sistemelor ┼či formelor, ci o stare de autenticitate spiritual─â intens─â, care ÔÇ×contope┼čte ├«ntr-un singur elan, ca ├«ntr-o convergen┼ú─â ideal─â toate elementele vie┼úii l─âuntrice ┼či creeaz─â un ritm intens ┼či plinÔÇŁ. Evocarea acestui elan unificator pe un plan imanent de via┼ú─â asigur─â integritatea existen┼úei ┼či farmecul dionisiac al unei tr─âiri dezl─ân┼úuite. ÔÇ×A fi lricÔÇŁ e sinonim cu ÔÇ×a fi barbarÔÇŁ ├«ntr-un sens superior dionisiac. Dac─â Lucian Blaga se bloca ├«n fa┼úa grotescului, consider├óndu-l lipsit de orice relevan┼ú─â metafizic─â, t├ón─ârul Cioran ├«i dedic─â o pagin─â str─âlucit─â ├«n eseul s─âu. Nevoia de expresivitate presupune nu doar crea┼úie, ci ┼či distrugere demonic─â a formelor ce┬á amintesc de rigorile echilibrului clasic. Aproape pe neobservate, la Cioran categoriile estetice se ontologizeaz─â, ├«n timp ce conceptele ┼či formele abstracte se umplu de via┼ú─â. Convins c─â ÔÇ×toate ├«ncerc─ârile de a devia pe un plan logic problemele de existen┼ú─âÔÇŁ sunt┬á nule, confer─â bolii, suferin┼úei ┼či, ├«n genere, st─ârilor depresive o misiune metafizic─â, exalt─â ÔÇ×capacitatea lor de revelareÔÇŁ. Propune ca metod─â de cunoa┼čtere ÔÇ×metoda agonieiÔÇŁ, singura care se poate revendica de la ÔÇ×un principiu de absolut─â negativitateÔÇŁ. Toate afirma┼úiile acestea paradoxale incit─â la un fel de psihoz─â care se ├«nchide ermetic ├«n sine: un profetism de-a-ndoaselea, introvertit, ├«n esen┼ú─â. Nu ne putem da seama cu exactitate cui se adreseaz─â Cioran (probabil nim─ânui), dar ┼čtim sigur c─â eul s─âu at├ót de contorsionat este cel care ├«┼či clameaz─â ÔÇô uneori cu striden┼ú─â, ca pe un ultimatum, alteori cu o stranie┬á jubila┼úie┬á masochist─â ÔÇô revela┼úiile nihiliste:

ÔÇ×┼×i ce importan┼ú─â poate s─â aib─â faptul c─â eu m─â fr─âm├ónt, c─â suf─âr sau g├óndesc? Prezen┼úa mea ├«n lume va zgudui ÔÇô spre marele meu regret ÔÇô c├óteva existen┼úe lini┼čtite ┼či va tulbura naivitatea incon┼čtient─â ┼či pl─âcut─â a altora spre ┼či mai marele┬á meu regret. De┼či simt c─â tragedia mea este pentru mine cea mai mare tragedie din istorie ÔÇô mai mare dec├ót pr─âbu┼čirile de ├«mp─âra┼úi sau dec├ót cine ┼čtie ce┬á irosire ├«n fundul unei mine -,┬á totu┼či am implicit sentimentul totalei mele nulit─â┼úi ┼či insignifian┼úe. Sunt convins c─â nu sunt absolut nimic ├«n univers, dar simt c─â singura existen┼ú─â real─â este a mea.ÔÇŁ

Deocamdat─â reflec┼úia se mi┼čc─â preponderent de la particular la general, ├«n ciuda explicit─ârii ostentative a ÔÇ×temelorÔÇŁ. Dominant─â r─âm├óne perspectiva eului propriu, a unei subiectivit─â┼úi rev─ârsate dincolo de bariera logic─â a sim┼úurilor ┼či intelectului: ÔÇ×Ochii omului v─âd ├«n exterior ceea ce ├«l fr─âm├ónt─â ├«n interiorÔÇŁ. Frenezia stilului ├«ntunec─â pe alocuri┬á claritatea ideilor, ├«n schimb men┼úine confesiunea pe terenul purei pasionalit─â┼úi ┼či a unei sincerit─â┼úi autocalomniatoare, specific─â lui Cioran. Exit─â momente de sinceritate aparent involuntar─â, c├ónd sunt exteriorizate toate frustr─ârile ┼či resentimentele┬á unui┬á spirit complexat: ÔÇ×Numai oamenii care sufer─â realmente sunt capabili de con┼úinuturi autentice ┼či de o infinit─â seriozitate. Ceilal┼úi sunt n─âscu┼úi pentru gra┼úie, armonie, iubire ┼či dans. ÔÇô ├Än fondul lor c├ó┼úi nu ar renun┼úa la revela┼úiile metafizice din disperare,┬á agonie┬á ┼či┬á moarte, pentru o iubire naiv─â sau pentru voluptoasa incon┼čtien┼ú─â din dans?ÔÇŁ. Tema va fi reluat─â, laitmotivic, pe parcurs – semn c─â ├«l r─âscolea profund, ajung├ónd s─â deteste, la fel de aprig, ceea ce el nume┼čte, destul de ambiguu, ÔÇ×monopolul suferin┼úeiÔÇŁ.

Spiritul resentimentar nu e ├«ns─â at├ót de persistent pe c├ót pare ┼či, ├«n nici un caz, nu la modul trivial. Se resoarbe p├ón─â la┬á urm─â┬á ├«n metafizic. O perspectiv─â consecvent┬á demonic─â a eului asupra existen┼úei face ca via┼úa s─â fie asociat─â ├«n permanen┼ú─â cu moartea, iar crea┼úia┬á cu distrugerea. Melancolia – ├«nainte de a fi considerat─â ÔÇ×operatorul negativÔÇŁ prin excelen┼ú─â (v. S. Alexandrescu) ÔÇô e asimilat─â mai degrab─â unei st─âri estetice comune. E drept c─â, ├«n┬á plan ontologic, melancolia corespunde unui principiu de expansiune, care cere cu┬á necesitate ÔÇ×un infinit exteriorÔÇŁ de manifestare, dar tot de semn negativ, fiind vorba, la limit─â, de ÔÇ×o dilatare ├«nspre nimicÔÇŁ. P├ón─â ┼či melancolia neagr─â nu are acces la acel gol absorbant de la r─âd─âcinile fiin┼úei ┼či atenueaz─â, ├«ntr-un sens gra┼úios estetic, tragicul. O fenomenologie a triste┼úii metafizice proiecteaz─â melancolia, cu st─ârile negative echivalente, ├«ntr-o zon─â a reveriei ┼či a sublim─ârilor contemplative. Melancoliei ├«i este preferat─â triste┼úea, ca stare de concentrare intens─â ┼či interiorizare acut─â, dureroas─â. Triste┼úea se afl─â mai aproape de agonie ┼či de misterul insondabil al suferin┼úei, ├«n concep┼úia lui Cioran.

Revela┼úia nihilist─â propriu-zis─â nu se realizeaz─â ├«ns─â pe un plan discursiv, ci prin extaz, acesta condi┼úionat de ÔÇ×experien┼úa prealabil─â a disper─âriiÔÇŁ ┼či a nebuniei transfiguratoare. T├ón─ârul Cioran are oroare de ac┼úiunea destructiv─â a intelectului ┼či nu ├«mp─ârt─â┼če┼čte sub nici o form─â iluziile logocentrismului. ├Ändoiala, prea┬á cerebral─â┬á dup─â┬á gustul s─âu, e mai pu┼úin potrivit─â pentru revela┼úie dec├ót disperarea, care implic─â ÔÇ×o┬á participare total─â ┼či organic─âÔÇŁ a ├«ntregii fiin┼úe umane la actul de cunoa┼čtere. ├Än aceste condi┼úii, scepticismul ┼či chiar fenomenul g├óndirii ├«n sine, respectiv al reflexivit─â┼úii neutre, sunt violent repudiate ÔÇô ca mod superficial, minor al filosof─ârii, cu efect anesteziant asupra spiritului. Numai marile┬á tensiuni ÔÇ×ating haosul ┼či nebunia exalt─ârii absoluteÔÇŁ ÔÇô clameaz─â┬á din nou, cu patos, t├ón─ârul Cioran. Pentru purificare ┼či transfigurarea ultim─â propune ÔÇ×o┬á baie de focÔÇŁ ├«n sens metafizic. Nu se teme nici o clip─â c─â aceast─â combustie l─âuntric─â dezl─ân┼úuit─â duce inevitabil la dezintegrarea existen┼úei individuale. Ba, prive┼čte faptul chiar┬á cu ironie. Este primul puseu de ironie identificat ├«n Pe culmile disper─ârii, destul de vag totu┼či, ├«nc├ót nu modific─â deloc registrul tragic exaltat, dominant de la prima p├ón─â la ultima pagin─â de text. Deocamdat─â t├ón─ârul g├ónditor prefer─â s─â tematizeze forma tragic─â de ironie ┼či autoironie, ├«ntr-una din secven┼úele c─âr┼úii, ├«n care vorbe┼čte explicit: ÔÇ×de ironia tragic─â, de ironia infinit amar─â, de ironia din disperareÔÇŁ. Ironicul ca expresie a suferin┼úei┬á nu ├«mbl├ónze┼čte tonul crispat, agonic al confesiunii. ├Än spatele acestei confesiuni se afl─â un┬á suflet chinuit, torturat de boal─â ┼či suferin┼ú─â, dar ┼či de tot at├ótea probleme existen┼úiale insolubile. Toate c─âut─ârile febrile etalate aici se ├«nfund─â ├«ntr-un dramatic ÔÇ×nu ┼čtiuÔÇŁ sau ├«n sentimentul, la fel de terorizant, al unei singur─ât─â┼úi de propor┼úii cosmice: ÔÇ×Dau ├«n scris pentru toat─â lumea care va veni dup─â mine, c─â n-am ├«n ce s─â cred pe acest p─âm├ónt ┼či c─â unica sc─âpare este uitarea absolut─âÔÇŁ. Aceast─â uitare este echivalent─â cu un apocalips┬á r─âsturnat, ├«n fa┼úa c─âruia singura form─â de expresie ce se poate articula este ÔÇ×lirismul absolutÔÇŁ, un stil al ÔÇ×confuziei absoluteÔÇŁ, ├«n sensul dispari┼úiei grani┼úelor instituite de tradi┼úie ├«ntre genul filosofic ┼či cel poetic:

ÔÇ×Senza┼úia confuziei absolute! Adic─â a nu putea face nici o distinc┼úie, nici o diferen┼úiere ┼či nici o ├«ncadrare, a nu putea l─âmuri nimic, a nu ├«n┼úelege ┼či a nu aprecia nimic. Senza┼úia acestei confuzii absolute face din orice filosof un poet, dar nu to┼úi filosofii o pot atinge ┼či o pot tr─âi, cu o intensitate durabil─â. C─âci dac─â ar atinge-o n-ar mai putea filosofa abstract ┼či rigid. Este plin de dramatism procesul acesta prin care un filosof devine poet. Din lumea definitiv─â a formelor ┼či a problemelor abstracte, care ├«ntr-un v├órtej al sim┼úirii, ├«n confuzia tuturor elementelor suflete┼čti, se ├«mpletesc ├«n alc─âtuiri ciudate ┼či haotice. Cum s─â mai po┼úi face filosofie abstract─â c├ónd ├«n tine se desf─â┼čoar─â o dram─â complicat─â, ├«n care se ├«nt├ólnesc presentimentul erotic cu o nelini┼čte metafizic─â chinuitoare, frica de moarte cu aspira┼úiile spre naivitate, renun┼úarea total─â cu un eroism paradoxal, disperarea cu orgoliul, presentimentul nebuniei cu dorin┼úa de anonimat, strig─âtul cu t─âcerea, elanul cu nimicul? ┼×i toate acestea se petrec ├«n acela┼či timp, simultan. Toate tendin┼úele acestea cresc ├«n cel mai┬á mare clocot posibil, ├«n cea mai mare nebunie interioar─â, ├«ntr-o confuzie absolut─â. Cum s─â mai faci atunci filosofie sistematic─â ┼či ├«n ce fel mai po┼úi fi capabil de o arhitectonic─â bine definit─â? Sunt oameni care au ├«nceput cu lumea formelor ┼či sf├ór┼česc ├«n confuzia absolut─â. De aceea ei nu pot filosofa dec├ót poetic. Dar ├«n confuzia absolut─â nu mai import─â nimic ├«n afar─â de chinurile ┼či volupt─â┼úile nebuniei.ÔÇŁ

[PDF]