Cioran, între Liiceanu şi Baudelaire

De George Pruteanu

Cu orice risc, voi începe ”memorialistic” acest comentariu, descriind, cît pot de repede, relaţiile mele cu textele celor doi autori ai cărţii de faţă*. Primul Cioran, chiar Précis de…, mi-a căzut (acesta e cuvîntul) în mînă acum vreo 20 de ani, fiindu-mi trimis (din Anglia, mi se pare), într-un mod clandestin şi misterios, de un amic de demult (amic şi atît!), actorul şi eseistul Ion Omescu. Un emisar, necunoscut mie, mi-a strecurat cartea în palmă, undeva, în aglomeraţia unei librării, şi s-a pierdut imediat în mulţime…

Şi întîlnirea dintîi cu scrisul lui Liiceanu a avut  ceva ”conspirativ”. Apăruse Jurnalul de la Păltiniş care, din cauza tirajului infim, era de negăsit. Un grup de amici am ”închiriat” un exemplar, am cotizat, şi o rudă de încredere  ne-a tras (ilegal!) patru exemplare la un xerox, acţiune destul de curajoasă în acel timp în care aparatele de reprodus şi multiplicat aveau un statut asemănător cu al mitralierelor.

Ambii autori mi-au procurat, primordial, teribile delicii stilistice, care dădeau şocului mental o componentă aproape vicios voluptuoasă. (Am mai păţit asta cu Călinescu şi cu încă un om de litere şi imagini, nu chiar depărtat de Liiceanu…). Pe Cioran îl citeam, dincolo de rău şi de bine, dincolo de sens şi idee,  adesea cu voce tare (gueuloir altruist!) şi urechile îl primeau ca pe un fel de uvertură la ”Tannhäuser  tradusă în proză. La fel  le-a fost dat  multor pasaje din Epistolar-ul lui Liiceanu. Am căutat să transmit şi  altora exaltarea mea; cel puţin,  ”Genealogia fanatismului”  şi post-scriptumul ”Te poţi supăra pe un asemenea om?”  le-am ”declamat” de nenumărate ori în public, inclusiv în seminarii studenţeşti sau la televiziune… [+]

“Emil Cioran în contextul nihilismului european” (Roman Idjilov)

Materialele conferinței internaționale ”Integrarea europeană și tradițiile românești: de la Al. S. Sturza la Em. Cioran”, 20-21 mai 2011. – 2011. – P. 36-40

Autorul: Roman Idjilov, magistru în filosofie, Universitatea de Stat din Moldova

Problema nihilismului cioranian este o temă pe larg dezbătută în literatura dedicată moştenirii literare şi filosofice a lui Emil Cioran. În pofida acestui fapt, nihilismul cioranian conţine în sine multe contradicţii şi nepotriviri, fapt care condiţionează noi şi noi încercări de a conceptualiza gândirea dezorganizată şi nesistemică a lui Cioran din perspectiva nihilistă… [+]

Documentário: “O Apocalipse segundo Cioran”

O Apocalipse segundo Cioran (“Apocalipsa dupa Cioran”, 1995) – documentário dividido em 6 partes
Direção: Sorin Ilieşiu
Narração e entrevistas: Gabriel Liiceanu
Tradução/legendas: Mihaela Mihăilă & Rodrigo Menezes

Scrisorile lui Cioran către Țuțea [Ro]

INEDIT. Emil Cioran îi recunoaşte genialitatea lui Petre Ţuţea într-o serie de scrisori către acesta descoperite în Arhiva CNSAS

În mai multe scrisori trimise de Emil Cioran lui Petre Ţuţea, confiscate şi păstrate de Securitate în dosarul filosofului creştin-ortodox răsplătit cu 13 ani de detenţie, “scepticul de serviciu al unei lumi în declin” îi recunoaşte, încă de la finele anilor ’30, genialitatea marelui său prieten. Materialele au fost obţinute din dosarele CNSAS de către cercetătorul Eleodorus Enăchescu, prieten al Mănăstirii Petru Vodă, pe site-ul căreia acesta a publicat deja o parte din documentele istorice de mai jos, oferite cu generozitate şi portalului MĂRTURISTORII, împreună cu alte două scrisori, cu totul inedite… [+]

 

Simpozionul internațional CIORAN-PESSOA, DOI EXEGEȚI AI NEFERICIRII

Sursă: Radio România Cultural

Muzeul Național al Literaturii Române, împreună cu Academia Română — Secția de Filologie și Literatură, Biblioteca Academiei, Fundația Națională pentru Știință și Artă, Institutul Cultural Român, Facultatea de Litere — Universitatea din București, Ambasada Republicii Portugheze în România, Institutul Camoes, Ambasada Franței în România, Institutul Francez din București, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național al Satului ‘Dimitrie Gusti’ și Ateneul Român — Filarmonica ‘George Enescu’ organizează în perioada 23-24 noiembrie 2016, la București, un simpozion internațional științific dedicat evocării a doi scriitori de renume mondial: Emil Cioran și Fernando Pessoa.

În cadrul simpozionului Cioran — Pessoa, doi exegeți ai nefericirii vor susține comunicări unii dintre cei mai importanți exegeți, istorici și critici literari, filosofi, profesori, cercetători, specialiști ai operei celor doi scriitori, din țară și din străinătate:

Eugen Simion (România), Nicolas Cavailles (Franța), Mircea Martin (România), Antonio Cardiello (Portugalia), Patricio Ferrari (SUA), León Ricardo Garcia Jordan (Columbia), Pablo Javier Pérez López (Portugalia), Jerónimo Pizarro (Columbia/Portugalia), Patrick Quillier (Franța), Andrew Winer (SUA), Rodica Ilie (România), Dinu Flămând (România), Michael Finkenthal (SUA), Ion Vartic (România), Virgil Tănase (Franța), Marin Diaconu (România), Antonio Ferro (Portugalia), Daniel Perdigao (Portugalia), Marin Diaconu (România), Paul Cernat (România).

PROGRAM:

MIERCURI, 23 noiembrie 2016

Orele 10.00 — 12.00, Amfiteatrul ‘I. Heliade-Rădulescu’, Biblioteca Academiei Române (Calea Victoriei 125)

Cuvânt de deschidere. Alocuțiuni:

Ioan Cristescu, Director al Muzeului Național al Literaturii Române

Acad. Eugen Simion, Președinte al Secției de Filologie și Literatură, Academia Română

E.S. François Saint-Paul, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Franței în România

Radu Boroianu, Președinte al Institutului Cultural Român

Leonor Esteves, Consilier al Ambasadei Republicii Portugheze în România

Prof. Mircea Martin, membru corespondent al Academiei Române, Președinte al ALGCR

Ora 12.00-13.00: Vizitarea expoziției Și eu am fost în ‘Grădina cea din Eden’ / Mircia Dumitrescu, grafică, gravură în lemn, desen, acuarelă și sculptură, Sala ‘Theodor Pallady’, Biblioteca Academiei Române (Calea Victoriei 125)

Ora 13.00 — 15.00: Pauză

Orele 15.00 — 17.00: Secțiunea 1, Amfiteatrul ‘I. Heliade-Rădulescu’, Biblioteca Academiei Române (Calea Victoriei 125)

Moderator: Dinu Flămând

Michael Finkenthal (SUA), Cioran and Pessoa: Where do the thinker as poet and the poet as thinker meet?

Patricio Ferrari (SUA) și León Ricardo Garcia Jordan (Columbia), La France chez Cioran et Pessoa

Antonio Cardiello (Portugalia), A tentaçao de fazer arte superior em Pessoa e Cioran

Patrick Quillier (Franța), Pessoa, Cioran et la musique

Pablo Javier Pérez López (Portugalia), Suicidio e vitalismo em Fernando Pessoa e Emil Cioran

17.00 — 17.30: Discuții

JOI, 24 noiembrie 2016

Orele 10.00 — 12.00: Secțiunea 2, Sala de lectură ‘Nicolae Georgescu-Tistu’, Facultatea de Litere (Str. Edgar Quinet 5-7)

Moderator: Paul Cernat

Andrew Winer (SUA), Why Emil Cioran and Fernando Pessoa, among all writers, offer supreme company to the contemporary novelist

Nicolas Cavailles (Franța), L’autre d’un poete

Virgil Tănase (Franța), Scrisul ca dezexistență. Cioran, ‘Carnete’, Pessoa, ‘Cartea neliniștii’

Dinu Flămând (România), Pessoa-Cioran. A la recherche d’une patrie idéale

Jerónimo Pizarro (Columbia/Portugalia), Pessoa’s Disquiets

Ora 12.00 — 12.20: Pauză de cafea

Ora 12.20 — 15.30: Secțiunea 3, Sala de lectură ‘Nicolae Georgescu-Tistu’, Facultatea de Litere (Str. Edgar Quinet 5-7)

Moderator: Paul Cernat

Ion Vartic (România), Titlu rezervat

Antonio Ferro (Portugalia), Cioran — Portugal e os portugueses nos ‘Cahiers’

Daniel Perdigao (Portugalia), Fernando Pessoa e a filosofia de Ricardo Reis

Rodica Ilie (România), Fernando Pessoa, Un poet al măștii și al autenticității

Marin Diaconu (România), Titlu rezervat

Paul Cernat (România), Un federalist pacifist a outrance. Studentul Cioran despre suveranitatea națională și proiectul confederativ european

Orele 15.30 — 17.00

DISCUȚII. CONCLUZII.

Accesul publicului la evenimente este liber.

Organizator: Muzeul Național al Literaturii Române

Coorganizator: Institutul Cultural Român

Parteneri: Academia Română — Secția de Filologie și Literatură, Biblioteca Academiei, Fundația Națională pentru Știință și Artă, Facultatea de Litere — Universitatea din București, Ambasada Republicii Portugheze în România, Institutul Camoes, Ambasada Franței în România, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național al Satului ‘Dimitrie Gusti’ și Ateneul Român — Filarmonica ‘George Enescu’

Cu sprijinul: Facultatea de Arte a Universității Hyperion, ADER

Parteneri media: AgențiadeCarte, Contemporanul, Observator cultural, Radio România Cultural, Top Business, Radio France Internationale, TV CITY, publicația on-line IQool

“Paradoxul cioranian şi logica terţului inclus” (Simona Modreanu)

Cu ocazia centenarului naşterii lui Emil Cioran, a avut loc la Paris, între 18 şi 19 martie şi în cadrul Salonului cărţii, un colocviu european intitulat Cioran: pesimismul triumfător. Organizat de Institutul Cultural Român pentru a omagia memoria marelui filosof franco-român, colocviul a propus dezbateri cu specialişti români, francezi, italieni, spanioli etc. ai operei cioraniene, dezbateri moderate de George Banu şi Horia-Roman Patapievici; filmul Apocalipsa după Cioran de Gabriel Liiceanu şi Sorin Ilieşiu, difuzat pentru prima oară în Franţa; întâlniri editoriale legate de opera subtitlului gânditor al paradoxului trezitor şi al pesimismului jubilatoriu. Revista 22 va publica începând cu acest număr câteva dintre prezentările participanţilor români la acest festin intelectual rafinat, la care a asistat un public numeros şi interesat.(Magda  Cârneci)

Revista 22 – editata de grupul pentru dialog social, 2011-05-10

Pisicile sunt muritoare, deci Socrate este o pisică şi are patru labe1, la fel ca un câine, care, prin urmare, este şi el o pisică – de fapt „pe la două după-amiaza, oare ce făcea Socrate?“2… Între silogismul aiuritor al Logicianului lui Ionesco şi silogismele amărăciunii lui Cioran ar fi, poate, un loc şi pentru pisica lui Schrö­dinger, metaforă a paradoxului perfect, imagine a neputinţei realului (cel puţin a realului care ne e accesibil prin simţuri) şi a atotputerniciei limbajului şi a spiritului. Căci, potrivit faimoasei experienţe, atâta vreme cât cutia nu a fost deschisă, pisica este şi vie şi moartă în acelaşi timp, într-o suprapunere de stări contrarii perfect suportabilă în teorie.

Paradoxul ca strănut al spiritului care nu se explică? Imaginea cioraniană îl descrie bine pe autorul ei, un paradox viu el însuşi, ce se pune în scenă printr-o serie de autocomentarii, unele mai derutante decât altele: „Sunt contradicţia absolută, paroxismul antinomiilor şi limita tensiunilor; în mine, totul e posibil…“3 sau „un idolatru al îndoielii, un sceptic în fierbere, un fanatic fără credinţă, un erou al fluctuaţiei“4… [+]

Dialog: Cioran în Brazilia (Ciprian Vălcan în dialog cu Flamarion Caldeira Ramos)

Flamarion Caldeira Ramos, profesor de Etică şi Filosofie politică la Universidade Federal do ABC (Brazilia). Realizează cercetări despre Teoria critică a Şcolii de la Frankfurt şi a publicat mai multe articole şi traduceri despre Schopenhauer şi pesimismul filosofic. A realizat un „Manual de filosofie politică” pentru editura Saraiva.

ARCA – Revistã lunarã de literaturã, eseu, arte vizuale, muzicã, fondatã în februarie 1990 la Arad

Anul XXV, nr. 4-5-6 (289-290-291), 2014

– Cum aţi ajuns să cunoaşteti opera lui Cioran?

– L-am cunoscut pe Cioran după ce am citit, in ziarul „Folha de São Paulo”, reproducerea unui articol consacrat filosofului, publicat iniţial în Magazine Littérairedin Franţa în 1995, cu câteva luni înaintea morţii sale. Cred că publicarea acestui dosar a fost foarte importantă pentru promovarea operei lui Cioran în întreaga lume. Doar la ceva timp după aceea am reuşit să găsesc o traducere din lucrările lui. Era vorba de ediţia a doua din Précis de Décomposition, tradusă în Brazilia sub titlulBreviário de Decomposição. Prima ediţie, publicată de editura Rocco în 1989, era deja epuizată. Abia în 1997 am reuşit să găsesc un exemplar din ediţia a doua din 1995. Între timp, Cioran murise, ceea ce a generat o serie de articole în presă. De atunci, încerc să citesc tot ce se publică despre el, textele originale în franceză, traducerile în portugheză şi spaniolă; totodată, într-o zi plănuiesc să învăţ limba română pentru a avea acces direct la primele sale lucrări şi studii care au fost publicate în România.

– Ce aspecte ale operei lui Cioran v-au atras atenţia la o primă lectură şi care dintre acestea vi se par importante şi astăzi ?

– Prima mea impresie faţă de scrierile lui Cioran, îndeosebi faţă de Précis de Décomposition, a fost extrem de puternică. Eram destul de deprimat în acea perioadă, dar atunci când am citit primele pagini din acea carte într-un autocar, am avut o criză de râs de necontrolat. Ca orice cititor al lui Cioran, am fost impresionat şi zguduit de stilul său, precum şi de capacitatea lui de a merge drept la ţintă, caracteristică a aforismelor lui. Dar, dincolo de seducţia imediată stârnită de stilul său marcant, trebuie evidenţiată luciditatea analizelor sale despre istorie şi despre drumul civilizaţiei. Intransigenţa cu care Cioran tratează idolii este o poziţie modelară şi necesară. În acea perioadă eram deja interesat de autorii care ţin de tradiţia pesimismului filosofic, precum Schopenhauer, Mainländer, Eduard von Hartmann şi Spengler. Cioran însă mi s-a părut mereu a fi deasupra lor, deoarece nu şi-a asumat niciun compromis faţă de nicio îndoielnică teorie ştiintifică sau metafizică, aşa cum au făcut-o toţi ceilalţi. Cioran n-a promis niciun adevăr metafizic, iar lipsa sa de interes în a lansa vreo teorie arată o depăşire nemaipomenită a filosofiei. Asta este una dintre cheile pentru a putea înţelege de ce Cioran este atât de seducător: el expune o anume viziune despre lume care nu este nimic altceva decât un pesimism cosmic şi ireductibil, dar un pesimism care se bazează pe intuiţii pe care cu toţii le avem, şi nu pe o teorie metafizică oarecare. Acest pesimism, însă, deşi aparent banal, este adânc înrădăcinat într-o anume tradiţie, este prezentat sub o formă singulară printr-un discurs atât de convingător încât pare irefutabil, şi din care cu greu vreun cititor reuşeşte să iasă nevătămat. Pentru a folosi o expresie a filosofului francez Clement Rosset, este vorba despre un anume „terorism filosofic” care, în mod curios, generează un anumit efect terapeutic: a-l citi pe Cioran produce o anume consolare pe care nicio filosofie, chiar dacă are intenţia de a consola, nu reuşeşte să o ofere. Ea se apropie, în acest sens, de câteva filosofii antice, precum cinismul, care ofereau mai degrabă o terapeutică decât o teorie.

Trebuie explorat un pic mai mult acest raport al lui Cioran cu filosofia. Este un subiect constant în scrierile sale pierderea fascinaţiei faţă de filosofie şi înclinaţia lui către poezie şi mistică. De fapt, sunt mai ales oameni din aceste domenii care îl captivează cel mai mult pe Cioran. El a început să se intereseze de poeţi şi sfinţi în măsura în care şi-a pierdut interesul pentru filosofi. Dar nu pentru că el s-ar fi transformat în sfânt sau în poet, deşi opera sa este plină de poezie şi misticism. Ca autor, el a rămas ca „scriitor filosofic”, dacă se poate folosi o asemenea expresie. Aici nu putem uita o frază celebră: „Filosofii scriu pentru profesori; iar gânditorii, pentru scriitori”. (Écartèlement) În acelaşi sens, autorului îi pare rău (în Cahiers) atunci când Schopenhauer nu mai vorbeşte ca scriitor şi începe să se exprime ca filosof. În acest moment, individul nu mai este interesant. Dar filosoful, atunci când scrie şi nu mai vorbeşte ca filosof, devine din nou interesant.

– Vi se pare îndreptăţită opinia acelor exegeţi care îl socotesc pe Cioran principalul continuator al lui Nietzsche în secolul XX ?

– Parţial. Îl văd pe Nietzsche ca un reper fundamental spre a înţelege opera filosofică a lui Cioran. Critica creştinismului şi a moralei tradiţionale, depăşirea seriozităţii filosofice, noua înţelegere a adevărului – mai mult ca „interpretare” şi mai puţin ca şi „corespondenţă” – concepţia decadenţei Occidentului, ruptura faţă de stilul tradiţional de argumentare, bogăţia stilurilor, independenţa, în sfârşit, sunt numeroase temele care îi apropie pe cei doi autori. Dar, în general, tezele filosofice ale lui Cioran sunt departe de proiectul filosofic al lui Nietzsche. Concepte precum „voinţa de putere”, „dincolo de uman” şi „eterna reîntoarcere” sunt complet şi deliberat ignorate de Cioran, care era mai mult interesat de experienţa trăită de individul Friedrich Nietzsche decât de proiectul său filosofic de „reevaluare a valorilor”, care îi suna lui Cioran la fel de ridicol ca oricare altul. Totodată, Cioran se desprinde de filosofie într-o manieră mai hotărâtă decât Nietzsche, care, în ciuda faptului de a fi perceput ca un scriitor strălucit, nu poate fi citit fără referinţe la istoria filosofiei, cu care el dialoghează în mod constant. Cioran, la rîndul său, face abstracţie de filosofie şi reuşeşte să vorbească despre lume într-un mod mai imediat. Tocmai de aceea, el este citit mai degrabă ca scriitor decât ca filosof. Tocmai pentru că aparţine tradiţiei filosofice, Nietzsche este citit şi va fi citit în continuare de filosofii profesionişti. În acest sens, trebuie amintită interpretarea lui Heidegger, care l-a pus pe Nietzsche în sânul tradiţiei metafizice occidentale. Cioran este în continuare ignorat de filosofia universitară, forma sa de gândire aflându-se la marginea tradiţiei. Îndrăznesc chiar să spun că, atâta timp cât opera lui Cioran va rămâne vie, ea va fi ignorată de filosofia academică. Din pricina uzurii de care suferă în ziua de astăzi opera filosofică a lui Nietzsche, nu ştiu dacă vom putea spune acelaşi lucru în ceea ce priveşte viitorul receptării ei. Nietzsche a fost pus – şi pe bună dreptate – în tradiţia lui Platon, Aristotel, Leibniz, Descartes şi Kant. Cioran, la rândul său, se leagă de autori precum Pascal, La Rochefoucauld, Baudelaire şi Rimbaud. Dacă facem o comparaţie cu filosofia antică, Nietzsche ar fi mai degrabă un presocratic (ca Heraclit, atât de des amintit de el), în timp ce Cioran s-ar raporta mai mult la cinicii şi scepticii postsocratici. În sfârşit, în ciuda unor asemănări şi paralelisme, ele sunt două opere foarte diferite, ceea ce nu ne permite să spunem că una este continuarea celeilalte.

– Ce scriitor din secolul XX ar putea să fie asemănat cu Cioran în privinţa temelor de reflecţie şi a stilului ?

– N-aş putea evita clişeul de a spune că opera lui Cioran este incomparabilă. Într-adevăr, niciun autor nu a dezvoltat o operă reflexivă care să fie implacabil de sceptică şi care totuşi să menţină, în mod paradoxal, o nostalgie atât de religioasă. În afară de asta, Cioran se ciocneşte cu autori care au apărat vreo formă de umanism, precum Camus sau Saramago. Iar prietenul său a fost Beckett, un scriitor care, poate, a dezvoltat, într-o formă dramatică, trăirea lumii lui Cioran. Anti-umanismul acestor doi este ceva care trebuie încă descifrat de critica specializată. Dar e posibil să identificăm unele paralele. La Beckett, ne aflăm într-o lume măcinată, post-decadentă, în care au rămas doar câteva zgomote şi ruine. Corpul a pierit, iar aşteptarea şi-a pierdut orice sens. Totuşi, toate acestea sunt exprimate cu un anume lirism care reuşeşte să se sustragă tragismului superficial şi romantismului decadent. Asta este şi isprava lui Cioran: a reuşit să dea o formă reflexivă şi estetică acestei stări de ruine la care lumea şi toate speranţele sale postbelice s-au redus. Textul „Chipurile decadenţei” (din Précis de Décomposition) încearcă să înfrunte această experienţă istorică de sfârşit de partidă: „Suntem ultimii: obosiţi de viitor, şi în special de noi înşine, extragem seva pământului şi golim cerurile. Nici materia, nici spiritul nu pot continua să hrănească visele noastre: acest univers la fel de uscat ca inimile noastre. Nu mai există substanţă nicăieri: am moştenit de la strămoşii noştri sufletul lor zdrenţuit şi măduva lor măcinată. Aventura a ajuns la sfârşit; conştiinţa expiră; cântecele noastre au dispărut; iată că străluceşte soarele muribunzilor!” Fără să mai uităm că umorul şi ridicolul sunt prezente în ambele opere. O frază ca aceasta, din Précis, ar fi putut ieşi din gura oricărui clovn beckettian: „Copacul vieţii nu va mai cunoaşte primăveri: este lemn uscat; din el se vor face sicrie pentru oasele, pentru visele şi pentru durerile noastre”. Aşa cum Cioran ar fi putut zice ca Malone (în Malone moare): „Nu mai este nimic de spus, deşi nimic nu s-a spus”.

– Care este interpretarea pe care o daţi dumneavoastră operei lui Cioran ?

– Îl văd pe Cioran ca pe autorul unei opere foarte bogate şi, în consecinţă, greu de interpretat. Să-l numim sceptic, moralist, nihilist sau mistic, sau toate acestea în acelaşi timp, ar fi o formă simplistă de a-i pune o etichetă gândirii sale. Sarcina interpretului ar fi deci de a demonstra de ce Cioran reuşeşte să fie fiecare dintre aceste personaje şi, în acelaşi timp, contrariul lor. În sfârşit, el distruge orice încercare de a-l circumscrie. Iar el o face într-o manieră sistematică. El gândeşte împotriva lui însuşi, fără să se abată de la acest drum, şi îmbrăţişează motto-ul acela despre cărţi şi actul de a scrie, exprimat în Silogismele amărăciunii: „O carte care, după ce a demolat totul, nu se distruge pe sine însăşi, ne-a exasperat degeaba.”

Încă o dificultate de interpretare se află în blestemul la care Cioran i-a condamnat pe toţi interpreţii săi atunci când a spus, în Silogismele amărăciunii: „Orice comentariu la o opera este fie rău, fie inutil, căci tot ce nu este direct este inutil.” A atinge acest caracter imediat este o sarcină care îi aparţine nu numai interpretului, ci şi gânditorului care reflectează asupra experienţei lui Cioran, o experienţă care, mărturiseşte el, este prezentă în cărţile sale: „Tot ce am abordat, tot ce am scris de-a lungul existenţei mele, nu se poate separa de ce am trăit. N-am inventat nimic, am fost doar secretarul propriilor mele senzaţii.” (Écartèlement).

– În ce fel este receptată în momentul de faţă opera lui Cioran în Brazilia ?

– Există în Brazilia mulţi cititori ai lui Cioran, iar cel puţin două cărţi despre el au fost deja publicate. Prima este o teză academică intitulată Cioran: a filosofia em chamas [Cioran: filosofia în flăcări], publicată de un italian înrădăcinat în Brazilia, Rossano Pecoraro, care dă o prezentare generală a operei lui Cioran, deşi nu oferă o interpretare prea originală a gândirii sale. Cealaltă carte (Emil Cioran e a Filosofia Negativa [Emil Cioran şi filosofia negativă], Porto Alegre: editura Sulina, 2011) este o colecţie de articole scrise de mai mulţi autori, cu abordări diverse. Încă nu există, aşadar, printre noi, nicio interpretare mai adâncă a operei sale. Dar cunosc numeroşi specialişti care în acest moment pregătesc teze, articole şi cărţi. Eu însumi scriu acum o carte despre Cioran, în care intenţionez să dezvolt o interpretare despre filosofia lui în privinţa istoriei. În general, Cioran este citit mai mult de către scriitori şi artişti, de altfel, comme il faut. Textele sale au stat la baza unui monolog dramatic pus în scenă şi regizat de Euler Santi, sub titlul Palestra sobre Nada [Conferinţă despre Nimic]. Trebuie să subliniem de asemenea importanţa pe care o are José Thomaz Brum pentru propagarea operei lui Cioran în Brazilia. În afară de a fi tradus câteva dintre cele mai importante lucrări din limba franceză – bucurându-se, de altfel, de sprijinul lui Cioran însuşi, pe care l-a cunoscut personal – Thomaz Brum publică articole importante şi susţine conferinţe despre gândirea acestuia. Datorită lui Fernando Klabin, am avut o rafinată traducere a versiunii originale din Pe culmile disperării. Sperăm că editurile braziliene vor manifesta interes pentru opera în limba română a lui Cioran, ceea ce ne-ar ajuta enorm să-i înţelege opera în întregime.

Traducerea din limba portugheză braziliană de

Fernando Klabin