Cioran, între Liiceanu şi Baudelaire

De George Pruteanu

Cu orice risc, voi începe ”memorialistic” acest comentariu, descriind, cît pot de repede, relaţiile mele cu textele celor doi autori ai cărţii de faţă*. Primul Cioran, chiar Précis de…, mi-a căzut (acesta e cuvîntul) în mînă acum vreo 20 de ani, fiindu-mi trimis (din Anglia, mi se pare), într-un mod clandestin şi misterios, de un amic de demult (amic şi atît!), actorul şi eseistul Ion Omescu. Un emisar, necunoscut mie, mi-a strecurat cartea în palmă, undeva, în aglomeraţia unei librării, şi s-a pierdut imediat în mulţime…

Şi întîlnirea dintîi cu scrisul lui Liiceanu a avut  ceva ”conspirativ”. Apăruse Jurnalul de la Păltiniş care, din cauza tirajului infim, era de negăsit. Un grup de amici am ”închiriat” un exemplar, am cotizat, şi o rudă de încredere  ne-a tras (ilegal!) patru exemplare la un xerox, acţiune destul de curajoasă în acel timp în care aparatele de reprodus şi multiplicat aveau un statut asemănător cu al mitralierelor.

Ambii autori mi-au procurat, primordial, teribile delicii stilistice, care dădeau şocului mental o componentă aproape vicios voluptuoasă. (Am mai păţit asta cu Călinescu şi cu încă un om de litere şi imagini, nu chiar depărtat de Liiceanu…). Pe Cioran îl citeam, dincolo de rău şi de bine, dincolo de sens şi idee,  adesea cu voce tare (gueuloir altruist!) şi urechile îl primeau ca pe un fel de uvertură la ”Tannhäuser  tradusă în proză. La fel  le-a fost dat  multor pasaje din Epistolar-ul lui Liiceanu. Am căutat să transmit şi  altora exaltarea mea; cel puţin,  ”Genealogia fanatismului”  şi post-scriptumul ”Te poţi supăra pe un asemenea om?”  le-am ”declamat” de nenumărate ori în public, inclusiv în seminarii studenţeşti sau la televiziune… [+]