Cioran, între Liiceanu şi Baudelaire

De George Pruteanu

Cu orice risc, voi începe ”memorialistic” acest comentariu, descriind, cît pot de repede, relaţiile mele cu textele celor doi autori ai cărţii de faţă*. Primul Cioran, chiar Précis de…, mi-a căzut (acesta e cuvîntul) în mînă acum vreo 20 de ani, fiindu-mi trimis (din Anglia, mi se pare), într-un mod clandestin şi misterios, de un amic de demult (amic şi atît!), actorul şi eseistul Ion Omescu. Un emisar, necunoscut mie, mi-a strecurat cartea în palmă, undeva, în aglomeraţia unei librării, şi s-a pierdut imediat în mulţime…

Şi întîlnirea dintîi cu scrisul lui Liiceanu a avut  ceva ”conspirativ”. Apăruse Jurnalul de la Păltiniş care, din cauza tirajului infim, era de negăsit. Un grup de amici am ”închiriat” un exemplar, am cotizat, şi o rudă de încredere  ne-a tras (ilegal!) patru exemplare la un xerox, acţiune destul de curajoasă în acel timp în care aparatele de reprodus şi multiplicat aveau un statut asemănător cu al mitralierelor.

Ambii autori mi-au procurat, primordial, teribile delicii stilistice, care dădeau şocului mental o componentă aproape vicios voluptuoasă. (Am mai păţit asta cu Călinescu şi cu încă un om de litere şi imagini, nu chiar depărtat de Liiceanu…). Pe Cioran îl citeam, dincolo de rău şi de bine, dincolo de sens şi idee,  adesea cu voce tare (gueuloir altruist!) şi urechile îl primeau ca pe un fel de uvertură la ”Tannhäuser  tradusă în proză. La fel  le-a fost dat  multor pasaje din Epistolar-ul lui Liiceanu. Am căutat să transmit şi  altora exaltarea mea; cel puţin,  ”Genealogia fanatismului”  şi post-scriptumul ”Te poţi supăra pe un asemenea om?”  le-am ”declamat” de nenumărate ori în public, inclusiv în seminarii studenţeşti sau la televiziune… [+]

Entrevista: “¿Qué pasa con este pueblo?: Emil Ciorán”

TRAS LA COLA DE LA RATA publicará en tres entregas la última entrevista a Emil Ciorán realizada por Vasile Andru (2). Traducida, comentada y adaptada  del  rumano al español por Miguel Ángel  Gómez  Mendoza*.

*Profesor  titular  de  la  Facultad  de  Ciencias  de  la Educación – Universidad Tecnológica de Pereira (Colombia)

Ceicupoporulăsta?” última interview a Emil Cioran En: http://convorbiri-literare.ro/?p=4461 Consulta 31-10-2015) En: Revista Convorbiri literare, nr 5/ 15 de junio  de 2015. Entrevista con Vasile Andru. Emil Cioran murió en Paris el 20 de junio  de 1995.

*

Me encuentro en la vivienda del filósofo, en París, en la Calle Odeon. Tuve la dirección gracias a Monica Lovinescu (3). Es septiembre de 1991.

Le  digo al maestro que en  Rumania es el “Año Emil  Cioran”, el  año de la recuperación de sus libros, de su prestigio. Se sorprende. No se entusiasma mucho.

Le comento: el miércoles me encontré con Virgil  Ierunca (4). Hablamos sobre la inexistencia de la literatura rumana en Occidente. ¡Alguna vez nos armábamos de valor diciendo que los países pequeños apuntan por la oportunidad cultural! Y no por aquella económica, y tampoco por la política, pero pueden tenerla por la del espíritu.  ¡Cómo si esto  fuera  simple!  Somos anónimos del  planeta. Los escritores del exilio no son conocidos. Constatación triste,  realista. Petru Dumitru (5) –c’est fini. Vintilă  Horia (6) –olvidado después de su momento de  gloria. Paul Goma (7) publicó once libros en Francia,  pero no es conocido por  los franceses. Le pregunté a Virgil Ierunca: ¿Por  qué  sucede así? Virgiel  Ierunca me  respondió “El  único  escritor rumano contemporáneo conocido en  el  mundo es Emil  Cioran. Es  popular, es clásico, aparece citado hasta en las revistas de moda, ¡quiere decir que llegó a este estadio de recepción pública!  Es el escritor  rumano que tuvo éxito.

*

Emil  Cioran: ¿Tuve  éxito?  (Silencio, sonrisas) Escribí  poco. No me  involucré en política. Ni en política  literaria.  La política es un asunto de temperamento. Viví por fuera. No me involucré en nada, en grupos, en nada… [+]

Segunda parte

Tercera parte

“The sceptic-on-duty” (Rüdiger Punzet)

The Hindu, 04 December 2010

Profoundly influenced by Buddhism and Hinduism, the Romanian philosopher E.M. Cioran saw life as a quest for the void

The American literary critic Susan Sontag called him the French Nietzsche, John Updike dubbed him a frustrated monk, and Bernhard-Henri Lévy described him as a “Dandy of the void beside whom even the stoics appear as zealous bon vivants”. The Romanian philosopher and essayist E.M. Cioran (1911-1995) is considered one of the most critical thinkers and radical nihilists of the 20th century. In spite of his intense engagement with the Indian and Eastern philosophies and his deep admiration for them, Cioran is hardly known in this part of the world. To many who come in contact with his works he appears as an “aristocrat of doubt”, an “ungodly mystique”, a “reactionary” and a “cynic”. Cioran’s prose confronts the reader with an author who imposes an unmatched climate of cold apocalypse and scathing scepticism. In his book Anathemas and Admirations Cioran calls himself “The sceptic-on-duty of a decaying world”. He chose the essay and aphorism in particular to express himself as he was convinced that they perfectly captured the epigrammatic intensity of his thoughts: “The aphorism is cultivated only by those who have known fear in the midst of words, that fear of collapsing with all the words”… [+]