Cioran, l’orrore e l’estasi della vita: dialogo con Massimo Carloni

Intervista realizzata da Ciprian Vălcan. Orizzonti Culturali Italo-Romeni, n. 7, luglio 2012, anno II.

La figura del grande pensatore romeno, il suo rapporto con la tradizione filosofica e religiosa, come pure la ricezione della sua opera in Italia sono al centro del dialogo tra Ciprian Vălcan e Massimo Carloni, studioso del filosofo di Răşinari. «Di Cioran – rivela Carloni – mi seduce la sincerità con la quale abborda le problematiche della vita. La chiave decisiva per comprendere la sua figura la fornisce lui stesso, riprendendo una formula di Baudelaire: l’orrore e l’estasi della vita, sentiti simultaneamente. Occorre sempre tenere insieme questi due atteggiamenti».

Massimo Carloni, com’è arrivato a conoscere l’opera di Cioran?

Nella prima metà degli anni ’90 m’imbattei in qualche suo aforisma, riportato in un libro sul Pensiero negativo e la nuova destra, dove Cioran era frettolosamente annoverato tra gli scrittori del tramonto, sulla scia di Nietzsche, Spengler, Bataille, ecc. Furono sufficienti due o tre formule, da cui emanava una luce particolare, miracolosa, per decidere di approfondire l’opera di questo scrittore a me sconosciuto, definito magiaro (sic!) in quel saggio. Così, ammaliato dal titolo, scelsi la Tentation d’exister. La vera folgorazione, tuttavia, avvenne quando da Parigi mi portarono in regalo il volume delle Opere edito da Gallimard. Il contatto diretto col suo francese, ad un tempo levigato e dirompente, fu decisivo. Mi commossero poi le foto della sua mansarda. Quest’uomo – mi dissi – non si limita a meditare intorno all’essenziale: lo vive… [+]

Livro: “O suicida ou a era do niilismo”, de Ciprian Vălcan

ciprianA Zazie Edições, editora independente e sem fins lucrativos, publicou em 2016 o ensaio filosófico O suicida ou a era do niilismo, de Ciprian Vălcan. A tradução é de Fernando Klabin, tradutor de diversos autores romenos ao português, incluindo Cioran (Nos cumes do desespero). O livro compõe a coleção Pequena Biblioteca de Ensaios da editora carioca, coordenada por Laura Erber.

O livro está disponível, em formato Pdf, para download gratuito no site da editora.

Sobre o autor: Ciprian Vălcan é doutor em Filosofia pela Sorbonne e um dos mais importantes estudiosos de Cioran no mundo. De seu doutorado, sob orientação de Jacques Le Rider, resultou o livro La concurrence des influences culturelles françaises et allemandes dans l’œuvre de Cioran (Institutul Cultural Român, Bucareste, 2008), recentemente publicado em espanhol, na Colômbia, com tradução de M. Liliana Herrera (professora de Filosofia na Universidad Tecnológica de Pereira e organizadora do Encuentro Internacional Emil Cioran). Vălcan é professor de Filosofia e pró-reitor da Universidade Tibiscus de Timişoara, Romênia.

Relacionados: “Cioran, un análisis de la locura” (vídeo da conferência realizada durante o Encuentro Internacional Emil Cioran de 2016); Aforismos inéditos traduzidos por Fernando Klabin para o Portal E.M.Cioran/Br [1 2 3 4 5 6] .

Entrevista de Paulo Borges ao filósofo romeno Ciprian Valcan sobre budismo, filosofia, Cioran, Oriente e Ocidente

Fonte: Todo o mundo entre ninguém – 21 de março de 2012

1. Em que medida um melhor conhecimento da filosofia oriental contribui para a transformação da reflexão filosófica da tradição ocidental? No seu caso, como é que o budismo influenciou o estilo de filosofia que pratica?

Conhecer as filosofias orientais – muito diversas entre si – é indispensável para conhecer melhor a própria filosofia ocidental. Por um lado, porque algumas filosofias orientais, como a persa e a indiana, são fruto da mesma matriz linguística e cultural, a indo-europeia, com categorias muito semelhantes às do pensamento ocidental, procedente da submatriz grega do pensamento indoeuropeu. Por outro, porque outras filosofias orientais, como a chinesa e a japonesa, radicam numa matriz linguística e cultural muito distinta, configurando uma heterotopia (Michel Foucault), uma alteridade apenas por contraste com a qual se podem plenamente esclarecer as fundamentais opções que configuraram o destino da filosofia europeia-ocidental e a civilização dela surgida. Não é possível compreender a Europa e a filosofia ocidental sem as confrontar com o pensamento chinês, como hoje mostra François Jullien. O mesmo se pode dizer, embora de forma mais atenuada, da filosofia persa, indiana e tibetana (a qual, embora procedente de outra matriz linguística, incorporou muitas das categorias indianas). Se bem que ligadas a uma matriz comum, estas filosofias exploraram possibilidades muito diversas daquelas que foram sendo predominantemente privilegiadas pelo pensamento ocidental. Pese o risco de generalizações sempre falaciosas, pode dizer-se que as filosofias orientais privilegiam a experiência directa e pré-conceptual da vida e/ou do fundo indeterminado dos fenómenos, enquanto a filosofia ocidental, sobretudo desde Platão e Aristóteles, optou pela determinação conceptual do mundo com fins político-científicos. Outra grande diferença é o antropocentrismo do pensamento ocidental pós-socrático – raiz da actual crise ecológica e da devastação da Terra e dos seres vivos – perante a tendencial empatia cósmica do pensamento oriental com todas as formas de vida, vistas como iguais no seu fundo comum. Seja como for, as tradições são sempre muito mais interligadas do que as histórias da filosofia nos levam a crer. Não há culturas, mas sim entre-culturas… [+]

XX Colóquio Internacional Emil Cioran em Sibiu: “Cioran e a morte”

Acontecerá, entre 7 e 9 de maio de 2015, em Sibiu e em Răşinari, a vigésima edição do Colloque International Emil Cioran, organizado por Mihaela-Genţiana Stănişor.

Desta vez, o eixo temático do encontro será “Cioran e a morte”, em virtude do aniversário de 20 anos do falecimento do autor.

Os maiores especialistas da obra de Cioran, vindos de diferentes países, estarão presentes no evento, que incluirá, além das conferências, um ateliê de tradução e a apresentação de livros recém-publicados sobre Cioran.

Segue abaixo a programação do evento:

Quinta-feira, 7 de maio: Jornada estudantil Cioran. Faculté de Lettres et Arts

10.00h – Ateliê de tradução sob a direção de Dumitra BARON e Mihaela-Genţiana STĂNIŞOR. Com a participação de Aurélien DEMARS.

Sexta-feira, 8 de maio: Abertura do colóquio e sessões de trabalhos. Centre de Réunion Académique de l’Université « Lucian Blaga » de Sibiu (salle 11)

9.00h – Discurso de abertura por Alexandra MITREA, diretora da Faculdade de Letras e Artes

– Conferência inaugural por Michael FINKENTHAL (EUA)

09.45h – Coffee Break

10.00h – Sessão de trabalhos com a participação de: Aurélien DEMARS (França), Pierre GARRIGUES (Tunísia), Paolo VANINI (Itália), Caroline LAURENT (França).  Presidente da sessão: Constantin ZAHARIA

11.30h – Coffee Break

11.45h – Retomada dos trabalhos com a participação de: Emna FOURATI (Canadá), Lauralie CHATELET (França), Marius DOBRE (Bucareste), Presidente da sessão: Constantin ZAHARIA

13.30h- Refeição oferecida pela Faculdade de Letras e Artes (Centre de Réunion Académique)

15.30h – Sequência de trabalhos com a participação de: Constantin ZAHARIA (França), Dumitra BARON (Sibiu), Rodica BRAD (Sibiu), Mihaela-Genţiana STĂNIŞOR (Sibiu). Presidente da sessão: Aurélien DEMARS

17.00h – Coffee Break

17.15h – Retomada dos trabalhos. Participantes : Gabriel POPESCU (Craïova), Ion DUR (Sibiu), Mirela OCINIC (Sibiu), Vasile CHIRA (Sibiu). Presidente da sessão: Gabriel POPESCU

19.30h – Jantar

Sábado, 9 de maio: Viagem a Răşinari

10.00h – Discursos de abertura por Bucur BOGDAN, prefeito de Răşinari, et Nicolae STREZA, sacerdote de Răşinari

Sessão de trabalhos com a participação de: Pierre JAMET (França), Marin DIACONU (Bucareste), Mihai POPA (Bucareste), Carmen OPRIŞOR (Sibiu), Elena-Georgiana VINTILĂ (Craïova), Doina CONSTANTINESCU (Sibiu). Presidente da sessão: Ciprian VĂLCAN (Timişoara)

11.30h – Coffee Break

11.45h – Apresentação de livros:

♦ Ciprian VĂLCAN, Cioran, un aventurier nemişcat, Cartea Românească, 2015. Présentation : Michael Finkenthal

♦ Dumitra BARON, À travers le verbe. Cioran ou la hantise de la perfection, Bucureşti, Editura Muzeul Literaturii Române, 2014. Présentation : Aurélien Demars

♦ Genoveva PREDA, Macii, ploaia şi singurătăţile Irinei Mavrodin, Craiova, Scrisul românesc, 2014. Présentation : Rodica Brad

♦ Antonio DI GENNARO (éditeur), Emil Cioran, La speranza è più della vita. Intervista con Paul Assall, Mimesis, Milano, 2015 ; Emil Cioran, Tradire la propria lingua. Intervista con Philippe D. Dracodaïdis, Napoli, La scuola di Pitagora, 2015 ; Emil Cioran, Al di là della filosofia. Conversazioni su Benjamin Fondane, Milano, Mimesis, 2014. Présentation : Mihaela-Genţiana Stănişor

Dialog: Cioran în Brazilia (Ciprian Vălcan în dialog cu Flamarion Caldeira Ramos)

Flamarion Caldeira Ramos, profesor de Etică şi Filosofie politică la Universidade Federal do ABC (Brazilia). Realizează cercetări despre Teoria critică a Şcolii de la Frankfurt şi a publicat mai multe articole şi traduceri despre Schopenhauer şi pesimismul filosofic. A realizat un „Manual de filosofie politică” pentru editura Saraiva.

ARCA – Revistã lunarã de literaturã, eseu, arte vizuale, muzicã, fondatã în februarie 1990 la Arad

Anul XXV, nr. 4-5-6 (289-290-291), 2014

– Cum aţi ajuns să cunoaşteti opera lui Cioran?

– L-am cunoscut pe Cioran după ce am citit, in ziarul „Folha de São Paulo”, reproducerea unui articol consacrat filosofului, publicat iniţial în Magazine Littérairedin Franţa în 1995, cu câteva luni înaintea morţii sale. Cred că publicarea acestui dosar a fost foarte importantă pentru promovarea operei lui Cioran în întreaga lume. Doar la ceva timp după aceea am reuşit să găsesc o traducere din lucrările lui. Era vorba de ediţia a doua din Précis de Décomposition, tradusă în Brazilia sub titlulBreviário de Decomposição. Prima ediţie, publicată de editura Rocco în 1989, era deja epuizată. Abia în 1997 am reuşit să găsesc un exemplar din ediţia a doua din 1995. Între timp, Cioran murise, ceea ce a generat o serie de articole în presă. De atunci, încerc să citesc tot ce se publică despre el, textele originale în franceză, traducerile în portugheză şi spaniolă; totodată, într-o zi plănuiesc să învăţ limba română pentru a avea acces direct la primele sale lucrări şi studii care au fost publicate în România.

– Ce aspecte ale operei lui Cioran v-au atras atenţia la o primă lectură şi care dintre acestea vi se par importante şi astăzi ?

– Prima mea impresie faţă de scrierile lui Cioran, îndeosebi faţă de Précis de Décomposition, a fost extrem de puternică. Eram destul de deprimat în acea perioadă, dar atunci când am citit primele pagini din acea carte într-un autocar, am avut o criză de râs de necontrolat. Ca orice cititor al lui Cioran, am fost impresionat şi zguduit de stilul său, precum şi de capacitatea lui de a merge drept la ţintă, caracteristică a aforismelor lui. Dar, dincolo de seducţia imediată stârnită de stilul său marcant, trebuie evidenţiată luciditatea analizelor sale despre istorie şi despre drumul civilizaţiei. Intransigenţa cu care Cioran tratează idolii este o poziţie modelară şi necesară. În acea perioadă eram deja interesat de autorii care ţin de tradiţia pesimismului filosofic, precum Schopenhauer, Mainländer, Eduard von Hartmann şi Spengler. Cioran însă mi s-a părut mereu a fi deasupra lor, deoarece nu şi-a asumat niciun compromis faţă de nicio îndoielnică teorie ştiintifică sau metafizică, aşa cum au făcut-o toţi ceilalţi. Cioran n-a promis niciun adevăr metafizic, iar lipsa sa de interes în a lansa vreo teorie arată o depăşire nemaipomenită a filosofiei. Asta este una dintre cheile pentru a putea înţelege de ce Cioran este atât de seducător: el expune o anume viziune despre lume care nu este nimic altceva decât un pesimism cosmic şi ireductibil, dar un pesimism care se bazează pe intuiţii pe care cu toţii le avem, şi nu pe o teorie metafizică oarecare. Acest pesimism, însă, deşi aparent banal, este adânc înrădăcinat într-o anume tradiţie, este prezentat sub o formă singulară printr-un discurs atât de convingător încât pare irefutabil, şi din care cu greu vreun cititor reuşeşte să iasă nevătămat. Pentru a folosi o expresie a filosofului francez Clement Rosset, este vorba despre un anume „terorism filosofic” care, în mod curios, generează un anumit efect terapeutic: a-l citi pe Cioran produce o anume consolare pe care nicio filosofie, chiar dacă are intenţia de a consola, nu reuşeşte să o ofere. Ea se apropie, în acest sens, de câteva filosofii antice, precum cinismul, care ofereau mai degrabă o terapeutică decât o teorie.

Trebuie explorat un pic mai mult acest raport al lui Cioran cu filosofia. Este un subiect constant în scrierile sale pierderea fascinaţiei faţă de filosofie şi înclinaţia lui către poezie şi mistică. De fapt, sunt mai ales oameni din aceste domenii care îl captivează cel mai mult pe Cioran. El a început să se intereseze de poeţi şi sfinţi în măsura în care şi-a pierdut interesul pentru filosofi. Dar nu pentru că el s-ar fi transformat în sfânt sau în poet, deşi opera sa este plină de poezie şi misticism. Ca autor, el a rămas ca „scriitor filosofic”, dacă se poate folosi o asemenea expresie. Aici nu putem uita o frază celebră: „Filosofii scriu pentru profesori; iar gânditorii, pentru scriitori”. (Écartèlement) În acelaşi sens, autorului îi pare rău (în Cahiers) atunci când Schopenhauer nu mai vorbeşte ca scriitor şi începe să se exprime ca filosof. În acest moment, individul nu mai este interesant. Dar filosoful, atunci când scrie şi nu mai vorbeşte ca filosof, devine din nou interesant.

– Vi se pare îndreptăţită opinia acelor exegeţi care îl socotesc pe Cioran principalul continuator al lui Nietzsche în secolul XX ?

– Parţial. Îl văd pe Nietzsche ca un reper fundamental spre a înţelege opera filosofică a lui Cioran. Critica creştinismului şi a moralei tradiţionale, depăşirea seriozităţii filosofice, noua înţelegere a adevărului – mai mult ca „interpretare” şi mai puţin ca şi „corespondenţă” – concepţia decadenţei Occidentului, ruptura faţă de stilul tradiţional de argumentare, bogăţia stilurilor, independenţa, în sfârşit, sunt numeroase temele care îi apropie pe cei doi autori. Dar, în general, tezele filosofice ale lui Cioran sunt departe de proiectul filosofic al lui Nietzsche. Concepte precum „voinţa de putere”, „dincolo de uman” şi „eterna reîntoarcere” sunt complet şi deliberat ignorate de Cioran, care era mai mult interesat de experienţa trăită de individul Friedrich Nietzsche decât de proiectul său filosofic de „reevaluare a valorilor”, care îi suna lui Cioran la fel de ridicol ca oricare altul. Totodată, Cioran se desprinde de filosofie într-o manieră mai hotărâtă decât Nietzsche, care, în ciuda faptului de a fi perceput ca un scriitor strălucit, nu poate fi citit fără referinţe la istoria filosofiei, cu care el dialoghează în mod constant. Cioran, la rîndul său, face abstracţie de filosofie şi reuşeşte să vorbească despre lume într-un mod mai imediat. Tocmai de aceea, el este citit mai degrabă ca scriitor decât ca filosof. Tocmai pentru că aparţine tradiţiei filosofice, Nietzsche este citit şi va fi citit în continuare de filosofii profesionişti. În acest sens, trebuie amintită interpretarea lui Heidegger, care l-a pus pe Nietzsche în sânul tradiţiei metafizice occidentale. Cioran este în continuare ignorat de filosofia universitară, forma sa de gândire aflându-se la marginea tradiţiei. Îndrăznesc chiar să spun că, atâta timp cât opera lui Cioran va rămâne vie, ea va fi ignorată de filosofia academică. Din pricina uzurii de care suferă în ziua de astăzi opera filosofică a lui Nietzsche, nu ştiu dacă vom putea spune acelaşi lucru în ceea ce priveşte viitorul receptării ei. Nietzsche a fost pus – şi pe bună dreptate – în tradiţia lui Platon, Aristotel, Leibniz, Descartes şi Kant. Cioran, la rândul său, se leagă de autori precum Pascal, La Rochefoucauld, Baudelaire şi Rimbaud. Dacă facem o comparaţie cu filosofia antică, Nietzsche ar fi mai degrabă un presocratic (ca Heraclit, atât de des amintit de el), în timp ce Cioran s-ar raporta mai mult la cinicii şi scepticii postsocratici. În sfârşit, în ciuda unor asemănări şi paralelisme, ele sunt două opere foarte diferite, ceea ce nu ne permite să spunem că una este continuarea celeilalte.

– Ce scriitor din secolul XX ar putea să fie asemănat cu Cioran în privinţa temelor de reflecţie şi a stilului ?

– N-aş putea evita clişeul de a spune că opera lui Cioran este incomparabilă. Într-adevăr, niciun autor nu a dezvoltat o operă reflexivă care să fie implacabil de sceptică şi care totuşi să menţină, în mod paradoxal, o nostalgie atât de religioasă. În afară de asta, Cioran se ciocneşte cu autori care au apărat vreo formă de umanism, precum Camus sau Saramago. Iar prietenul său a fost Beckett, un scriitor care, poate, a dezvoltat, într-o formă dramatică, trăirea lumii lui Cioran. Anti-umanismul acestor doi este ceva care trebuie încă descifrat de critica specializată. Dar e posibil să identificăm unele paralele. La Beckett, ne aflăm într-o lume măcinată, post-decadentă, în care au rămas doar câteva zgomote şi ruine. Corpul a pierit, iar aşteptarea şi-a pierdut orice sens. Totuşi, toate acestea sunt exprimate cu un anume lirism care reuşeşte să se sustragă tragismului superficial şi romantismului decadent. Asta este şi isprava lui Cioran: a reuşit să dea o formă reflexivă şi estetică acestei stări de ruine la care lumea şi toate speranţele sale postbelice s-au redus. Textul „Chipurile decadenţei” (din Précis de Décomposition) încearcă să înfrunte această experienţă istorică de sfârşit de partidă: „Suntem ultimii: obosiţi de viitor, şi în special de noi înşine, extragem seva pământului şi golim cerurile. Nici materia, nici spiritul nu pot continua să hrănească visele noastre: acest univers la fel de uscat ca inimile noastre. Nu mai există substanţă nicăieri: am moştenit de la strămoşii noştri sufletul lor zdrenţuit şi măduva lor măcinată. Aventura a ajuns la sfârşit; conştiinţa expiră; cântecele noastre au dispărut; iată că străluceşte soarele muribunzilor!” Fără să mai uităm că umorul şi ridicolul sunt prezente în ambele opere. O frază ca aceasta, din Précis, ar fi putut ieşi din gura oricărui clovn beckettian: „Copacul vieţii nu va mai cunoaşte primăveri: este lemn uscat; din el se vor face sicrie pentru oasele, pentru visele şi pentru durerile noastre”. Aşa cum Cioran ar fi putut zice ca Malone (în Malone moare): „Nu mai este nimic de spus, deşi nimic nu s-a spus”.

– Care este interpretarea pe care o daţi dumneavoastră operei lui Cioran ?

– Îl văd pe Cioran ca pe autorul unei opere foarte bogate şi, în consecinţă, greu de interpretat. Să-l numim sceptic, moralist, nihilist sau mistic, sau toate acestea în acelaşi timp, ar fi o formă simplistă de a-i pune o etichetă gândirii sale. Sarcina interpretului ar fi deci de a demonstra de ce Cioran reuşeşte să fie fiecare dintre aceste personaje şi, în acelaşi timp, contrariul lor. În sfârşit, el distruge orice încercare de a-l circumscrie. Iar el o face într-o manieră sistematică. El gândeşte împotriva lui însuşi, fără să se abată de la acest drum, şi îmbrăţişează motto-ul acela despre cărţi şi actul de a scrie, exprimat în Silogismele amărăciunii: „O carte care, după ce a demolat totul, nu se distruge pe sine însăşi, ne-a exasperat degeaba.”

Încă o dificultate de interpretare se află în blestemul la care Cioran i-a condamnat pe toţi interpreţii săi atunci când a spus, în Silogismele amărăciunii: „Orice comentariu la o opera este fie rău, fie inutil, căci tot ce nu este direct este inutil.” A atinge acest caracter imediat este o sarcină care îi aparţine nu numai interpretului, ci şi gânditorului care reflectează asupra experienţei lui Cioran, o experienţă care, mărturiseşte el, este prezentă în cărţile sale: „Tot ce am abordat, tot ce am scris de-a lungul existenţei mele, nu se poate separa de ce am trăit. N-am inventat nimic, am fost doar secretarul propriilor mele senzaţii.” (Écartèlement).

– În ce fel este receptată în momentul de faţă opera lui Cioran în Brazilia ?

– Există în Brazilia mulţi cititori ai lui Cioran, iar cel puţin două cărţi despre el au fost deja publicate. Prima este o teză academică intitulată Cioran: a filosofia em chamas [Cioran: filosofia în flăcări], publicată de un italian înrădăcinat în Brazilia, Rossano Pecoraro, care dă o prezentare generală a operei lui Cioran, deşi nu oferă o interpretare prea originală a gândirii sale. Cealaltă carte (Emil Cioran e a Filosofia Negativa [Emil Cioran şi filosofia negativă], Porto Alegre: editura Sulina, 2011) este o colecţie de articole scrise de mai mulţi autori, cu abordări diverse. Încă nu există, aşadar, printre noi, nicio interpretare mai adâncă a operei sale. Dar cunosc numeroşi specialişti care în acest moment pregătesc teze, articole şi cărţi. Eu însumi scriu acum o carte despre Cioran, în care intenţionez să dezvolt o interpretare despre filosofia lui în privinţa istoriei. În general, Cioran este citit mai mult de către scriitori şi artişti, de altfel, comme il faut. Textele sale au stat la baza unui monolog dramatic pus în scenă şi regizat de Euler Santi, sub titlul Palestra sobre Nada [Conferinţă despre Nimic]. Trebuie să subliniem de asemenea importanţa pe care o are José Thomaz Brum pentru propagarea operei lui Cioran în Brazilia. În afară de a fi tradus câteva dintre cele mai importante lucrări din limba franceză – bucurându-se, de altfel, de sprijinul lui Cioran însuşi, pe care l-a cunoscut personal – Thomaz Brum publică articole importante şi susţine conferinţe despre gândirea acestuia. Datorită lui Fernando Klabin, am avut o rafinată traducere a versiunii originale din Pe culmile disperării. Sperăm că editurile braziliene vor manifesta interes pentru opera în limba română a lui Cioran, ceea ce ne-ar ajuta enorm să-i înţelege opera în întregime.

Traducerea din limba portugheză braziliană de

Fernando Klabin