Blogul lui Vasile Chira
Într-un interviu pe care l-a dat cu puţin timp înainte de a trece la cele eterne, teologul român Dumnitru Stăniloae, întrebat despre destinul spiritual al unor intelectuali români din diaspora, bântuiţi de morbul dubitaţiei, a făcut o afirmaţie care la prima vedere ar putea deruta o natură creştină epidermică fără o minimă comprehensiune a metabolismului spiritual atipic pe care îl presupune o devenire genială: ,, Ca să se mântuiască, Cioran trebuia să mai facă doar un A mare de tipar, atât de aproape a fost de Dumnezeu.”
Dacă Cioran se va mântui sau nu este o întrebare care transcende subiectivele noastre judecăţi sublunare fie ele emise şi de o autoritate în domeniul teologic cum este cea a Părintelui Dumitru Stăniloae. E de la sine înţeles faptul că agnosticismul, nihilismul, scepticismul prestate în mod gratuit nu constituie specii ale apofatismului însă atunci când avem de-a face cu o căutare sinceră, ferventă, cu o hipersensibilitate mistică traversată de blocaje afective provocate de combustia răului şi a morţii, de sentimentul abscondităţii divine, dialogul cu divinitatea conţinut în acest travaliu metafizic se înscrie într-un registru cognitiv de alt ordin, erijându-se într-un apofatism pe care l-am putea numi, de frontieră… [+]